Opinii și păreri

Opinii și păreri


Leave a comment

La CAMPIONATELE INTERNAȚIONALE DE ÎNOT ALE ROMÂNIEI, de pază și protecție se ocupă Caldo Privat Security

Compania CALDO PRIVAT SECURITY va asigura, şi în acest an, din punct de vedere al pazei şi protecţiei, buna desfăşurare a Campionatelor Internaţionale de Înot ale Romȃniei, organizate de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM) şi găzduite, în perioada 24-27 mai, de Bazinul Olimpic „Tolea Grinţescu”, din Complexul Sportiv Dinamo Bucureşti.

Evenimentul, aflat la cea de-a patra ediţie, este unul major pentru activitatea sportivă din Romȃnia şi pentru prezenţa Romȃniei pe scena marilor evenimente sportive ale Europei, valorificarea unicului bazin aflat la standarde competiţionale reprezentȃnd pentru ţara noastră o mȃndrie, o datorie a organizării la înalt nivel şi a performanţei, dar şi un important imbold pentru multiplicarea, în viitorul cel mai apropiat, a acestor baze sportive în capitală şi în celelalte oraşe mari ale ţării.

“Suntem mândri că putem organiza a patra ediţie a acestei competiţii, la singurul bazin omologat din ţară, cel de la Dinamo. Ne străduim în fiecare an să nu pierdem această competiţie pentru România şi iată că la această ediţie ne putem mândri cu un număr mai mare de sportivi din străinătate care şi-au anunţat participarea”, a declarat Preşedinta Camelia Potec, marea noastră campioană de nataţie.

În acest context, asigurarea unui climat de linişte şi confort pe toată durata desfăşurării competiţiei reprezintă o stringenţă absolută. Toată lumea, de la sportivi şi antrenori la organizatori şi personal auxiliar, trebuie să se simtă în largul ei, doar sub presiunea unei concentrări intense pe realizarea unui punctaj cȃt mai înalt – a unei viteze cȃt mai mari şi al unui timp al evoluţiei în apă cȃt mai mic.

CALDO PRIVAT SECURITY este obişnuită cu desfăşurea acestui tip de serviciu, evenimentele sportive „ocrotite” de companie pȃnă acuma fiind numeroase, iar desfăşurarea lor, impecabilă.

Calitatea şi prestaţia agenţilor au fost şi sunt în măsură a anticipa, preveni şi anihila orice fapte infracţionale de natură a tulbura atmosfera competiţională.

Aprecierile pozitive, mulţumirile adresate şi satisfacţia beneficiarilor au reprezentat, de fiecare dată, pentru companie recunoaşterea şi validarea înaltei eficienţei a activităţii serviciilor sale de pază şi protecţie, prin competenţă şi seriozitate consolidȃndu-se un prestigiu care astăzi conduce la noi angajamente, la noi solicitări ale calităţii.

Aceeaşi modalitate şi viziune de lucru este aplicată şi în cazul acestui eveniment, în cadrul celei de a patra ediţii a Campionatelor de Înot ale Romȃniei, care, fără nici o temere, se vor desfăşura, pȃnă la capăt, sub auspiciile aceluiaşi climat de ordine, muncă şi performanţă.

Aproximativ 400 de sportivi din nouă ţări vor participa la cea de-a patra ediţie a Campionatelor Internaţionale de Înot ale României. Camelia Potec, a precizat că, din 2019, este posibil să introducă baremuri de calificare la competiţia din Capitală, având în vedere numărul în creştere al sportivilor participanţi.

Aceasta este viziunea pentru mȃine a Cameliei Potec, aceasta este viziunea de astăzi şi de mȃine a CALDO PRIVAT SECURITY.


Leave a comment

Povestea unui muncitor inteligent

Astăzi vorbim despre Ionel, un om simplu din provincie care de mai bine de 6 luni umblă ”din firmă în firmă” ca să-și găsească un loc de muncă. A fost refuzat deja de 5 firme dar nu se dă bătut. Știe că este muncitor și pregătit pentru tot ce-i mai greu. Într-un final a răsărit soarele și pe strada lui Ionel, o firmă de construcții din Sibiu a văzut că Ionel are potențial și astfel cei de acolo l-au chemat la muncă. Firma are un proiect important, construiesc un bloc într-un cartier ”cu pretenții”. Așadar nu e chiar cel mai sigur loc de muncă din lume dar pentru Ionel este ca și o mină de aur pentru că reușește să-și întrețină familia, să ducă o viață decentă.

Mai erau 3 zile și Ionel începea prima lui zi de muncă. Era nerăbdător să afle mai multe despre proiect și să-și cunoască colegii. În ciuda aparențelor, Ionel stătea destul de mult timp pe internet. Și nu distribuia poze cu pisici sau bancuri pe grupuri dubioase, iubea să fie mereu informat. Ștind că urmează o nouă aventură din punct de vedere profesional, Ionel a căutat pe Google securitatea muncii și a dat peste cei de la Euramis Consulting. A citit rapid ce servicii oferă această firmă și cu cine au mai lucrat în trecut și și-a zis în gând ”dacă o să-i recomand pe cei de la Euramis noilor mei angajatori, am șanse mari să-i impresionez!”

Zis și făcut, e luni iar Ionel merge la muncă. Șeful de echipă vine să-l cunoască și să-i ofere detalii despre proiect. La un moment dat, Ionel începe să întrebe dacă firma dispune de servicii de protectia muncii, securitatea și sănătatea muncii. În acel moment, șeful de echipă rămâne cu gura căscată și își cheamă superiorul. Niciun alt angajat nu a întrebat acest lucru în istoria firmei, toți ceilalți erau interesați doar de partea salarială și de program. În acel moment, Ionel le-a spus câte ceva despre Euramis superiorilor săi și aceștia au fost impresionați. ”Să ai 20 de ani de experiență în acest domeniu și să lucrezi cu nume atât de importante este absolut impresionant. O să-i contactăm chiar mâine!”

listafirme

Aceasta este lista de firme cu care au lucrat cei de la Euremis. Angajatorii lui Ionel au rămas plăcut surprinși! 

Când au văzut site-ul și pagina de Facebook, dar și faptul că cei de la Euramis lucrează pe parte de SEO pe protecția muncii București, și tânărul antreprenor din Sibiu a zis că trebuie să înceapă să investească în online, astfel poate foarte simplu și rapid să-și dezvolte business-ul.

Și iată cum Ionel a reușit să impresioneze la locul de muncă încă din prima zi fără un efort considerabil, puțină informare poate face minuni în anul de grație 2017 când totul se mișcă cu viteza luminii. Cam atât cu povestea lui Ionel, dar partea esențială a acestui articol este că securitatea la locul de muncă este extrem de importantă, mai importantă decât programul de muncă spre exemplu. Degeaba muncești puțin dacă nu o faci în condiții de maximă siguranță. Dacă angajatorul tău neglijează acest aspect, nu ezita să-i spui povestea lui Ionel. Sunt sigur că o să reușești și tu astfel să-ți impresionezi angajatorul. 😀

 


1 Comment

Ai un blog sau o afacere online? Recomand sa folositi servicii de cea mai buna calitate!

În ziua de azi practic nu mai ai nevoie de o agenție care să-ți pună bazele unui site, odată cu introducerea noilor templet-uri, totul a devenit atât de simplu. Însă există o mică problemă. Tot mai multe persoane intră zilnic pe internet, publicul este în creștere, așadar trebuie acordată o mai mare atenție ”rezistenței” site-ului tău. Dacă spre exemplu pe site-ul tău intră simultan 2500 de persoane iar site-ul tău ”pică”, atunci credibilitatea în tine ca blogger sau în afacerea ta online o să scadă considerabil în ochii persoanelor a căror navigare pe site a fost îngreunată. Trebuie să alegi cele mai bune servicii de găzduire web posibile. Personal îți recomand să-i contactezi pe cei de la Claus Web.

De ce recomand Claus Web

EXPERIENȚA ȘI NUMĂRUL MARE DE CLIENȚI

Practic nu mai e nevoie să-i recomand eu, îi recomandă cei peste 11 ani de experiență, 10000 de clienți care se bazează pe ei și nu în ultimul rând, faptul că sunt parteneri acreditați ai ROTLD.

cls

SIMPLITATEA ȘI RAPIDITATEA PLASĂRII UNEI COMENZI

Apreciez faptul că poți plasa o comandă în 3 pași simplii:

  • Verifici disponibilitatea domeniului
  • Plasezi comanda
  • Finalizezi comanda

clausweb

PREȚURI FOARTE ACCESIBILE

Este foarte important faptul că au prețuri accesibile. Astfel, poți să-ți ”scoți” investiția într-un timp mult mai scurt.

AU UN BLOG PLIN DE INFORMAȚII UTILE

Apreciez faptul că cei de la Claus Web educă piața înainte de toate. Preferă să le vândă unor clienți care chiar știu ce cumpără. Au pe blog articole foarte interesante legate de acest fascinant domeniu.

ÎN CONCLUZIE…

E simplu! Pentru că în anul de grație 2016 nu mai ai nevoie de un profesionist care să-ți ”pună pe picioare” blogul sau site-ul afacerii tale. Îți recomand să folosești platforma WordPress și să te folosești de toate template-urile puse și plugin-urile pe care le avem la dispoziție. Este ieftin și ușor de utliziat. Pe lângă faptul că un domeniu .ro sau .com oferă un anumit grad de profesionalism și încredere, odată cu aderarea la un domeniu profesional, site-ul tău devine mult mai maleabil. Poți instala o temă nouă oricând dorești, poți instala ce plugin-uri dorești și foarte important, cu ajutorul Google Analytics poți monitoriza în detaliu câte persoane ți-au vizitat zilnic site-ul, prin ce locuri au ”navigat” sau cât timp au petrecut pe site-ul tău. Acestea sunt detalii foarte importante atât pentru un blogger dar mai ales pentru un om de afaceri. Care poate să vadă spre exemplu dacă o campanie online funcționează, dacă aduce beneficii sau dacă trebuie să facă o schimbare.

Te asigur că nu o să dureze foarte mult să-ți creezi un site și gândește-te câtă satisfacție îți oferă faptul că tu de unul singur, fără studii sau prea multă ”cercetare” în domeniu ai reușit să pui bazele și apoi să administrezi un site. Normal că cel mai important este conținutul fiindcă fără un conținut atrăgător degeaba ai un site care arată bine. Toate se leagă ca într-un cerc. Pe final îți urez mult succes și spor la muncă! Ai de cumpărat domeniul, hosting-ul, o temă interesantă și apoi trebuie să-ți customizezi site-ul. 🙂


Leave a comment

Cum să alegi un corp de iluminat

steelwool-458836_640

Felul în care lumina din cameră ne influențează a făcut obiectul de studiu al mai multor cercetători. De aici s-au lansat și o serie de clasificări ale corpurilor de iluminat, care trebuie alese după anumite condiții, nevoi și dorințe. Empiric vorbind, astăzi vă prezint câteva trucuri bazate pe clasificările amintite mai sus după care vă puteți lua atunci când alegeți un corp de iluminat.

1. În dormitor lumina influențează în mod suprinzător starea de spirit, așa că ea trebuie să fie una plăcută, caldă, aceasta putând fi mai degrabă creată cu un corp de iluminat vintage, în detrimentul unuia led.

2. Bucătăria trebuie să fie foarte luminoasă, astfel că necesită o atenție deosebită. De cele mai multe ori e nevoie de mai multe corpuri de iluminat. Iluminatul in bucătărie trebuie să cuprindă întreaga suprafață utilă. O lustră Plafonier de tip led ar fi excelentă în cazul acesta.

3.Nici baia nu trebuie neglijată de la o atenție sporită privind iluminatul. În funcție de dorința ta trebuie să știi că pentru o atmosferă relaxantă lumina trebuie să fie neutră, nici prea caldă și nici prea rece, dar nici prea intensă. Poate datorită faptului că stările de spirit ni se schimbă, dorințele la fel, e necesar un corp de iluminat care poate fi reglabil. Dacă ești o persoană romantică poți găsi pe evalight.ro niște plafoniere moderne pe care le poți integra interesant în baie. O să îi surprinzi pe toți!

4. Pentru living situația nu este foarte simplă în alegerea unui corp de iluminat. Aici este nevoie de un corp de iluminat suficient de mare, de preferat suspendat sau vintage. Din nou, prietenii de la Evalight ne vin în ajutor. Ca idee, vă puteți folosi de categoriile principale pentru a ajunge la ceea ce vă doriți de fapt. La living se pretează și iluminatorele led sau cele economice, întrucât lumina lor tinde să fie mai albă, creând o atmosferă prietenoasă, de bunădispoziție.

Sper că sfaturile mele ți-au fost de ajutor. Alege-ți cele mai bune corpuri de iluminat și o să vezi de ce este foarte important să faci o alegere eficientă și inteligentă din toate punctele de vedere.

Nu uita să-mi spui în secțiunea de mai jos care este corpul de iluminat de pe Evalight care ți-a atras atenția și de ce l-ai cumpăra. De ce nu, m-ar interesa să-mi spui și unde o să-l amplasezi. Poate o să-mi dai și mie câteva idei pentru o eventuală redecorare. 🙂

Untitled

 

 

 

 

 


Leave a comment

Îți plac pariurile?

Betting list

Aud tot mai multă lume care pariază. Tineri de 18 ani care joacă de la 10 lei la câteva sute de lei pe meciuri din campionatele tari. Personal cred că atunci când vorbim despre pariuri nu mai vorbim neapărat despre noroc. Pariurile făcute într-un mod serios au devenit o chestie legată de analiză și cunoștințe. Un parior adevărat are acum la îndemână pariurile online și poate căuta în timp real informații despre echipe, jucăotri și altele. Mai nou, majoritatea site-urilor dedicate pariorilor au secțiunea biletul zilei unde sunt oferite și informații despre prețioase.

De ce sunt importante ponturile?

Ponturile prin definiție au rolul de a-ți ușura munca. Astfel un site precum 10pariuri.ro îți oferă o șansă în plus de a câștiga o sumă importantă de bani. Cu siguranță ca și parior dorești să-ți rotunjești veniturile, așadar trebuie să profiți de fiecare avantaj care îți este oferit. Totodată de cele mai multe ori există pariori care trec cu vederea ponturile. Dar chiar asta face diferența atunci când vine vorba de pariuri moderne. Atenția acordată celor mai mici detalii. De la starea gazonului până la brigada de arbitrii.

10pariuri

Un parior mai informat = un parior cu una sau mai multe șanse în plus

Precum în orice domeniu, și în această lume interesantă a pariurilor trebuie să ajungi cu un pas în fața tuturor, să te diferențiezi cumva. Când vine vorba de pariuri, poți să-i depășești pe ceilalți printr-o metodă relativ simplă. Adună cât mai multe informații! Acordă o atenție sporită fiecărui detaliu, formei jucătorilor, stării terenului, forma recentă a echipei gazdă, a oaspeților. Totul poate face diferența. Nu uita ce ți-am spus la început, în pariuri nu mai este totul doar despre pariuri. S-au schimbat mult lucrurile. Nu mai este vorba despre noroc, este vorba despre precizie și inspirație. Practic, mai nou pariurile te pun în pielea unui antrenor de primă clasă. Trebuie să faci ”schimbări” inspirate și să-ți studiezi cu grijă adversarii.

Trebuie să ”pregătești terenul” și să ataci atunci când este momentul potrivit. Dar ști cum e, niciodată nu vei ști care este moemntul potrivit până când nu vei face câteva teste. Pariază pe campionate tari, apoi încearcă și meciuri ale unor echipe mai puțin cunoscute. Oportunități sunt o grămadă, tu trebuie doar să profiți de ele.

Pariuri = un carusel imens

Asemănarea cu un carusel nu este tocmai întâmplătoare. În pariuri ca și în viață există momente pline cu lapte și miere dar și momente de ”secetă”. Pur și simplu nu trebuie să te descurajezi. Trebuie să-ți folosești banii într-un mod cât mai eficient și să fii întotdeauna pregătit pentru perioade precum cele pe care le-am amintit mai sus.

Un mic sfat, așa pentru final 🙂

Personal cred că trebuie să pariezi doar dacă îți place anumitul sport. Mai precis nu paria pe fotbal dacă sportul tău favorit este voley-ul iar tu detești sportul rege. Dacă pariezi pe un sport care îți place, atunci este clar că o să ajungi mult mai productiv.

Îți doresc spor la pariat și aștept să-mi spui în secțiunea de comentarii care a fost cea mai mare sumă pe care ai câștigat-o la pariuri și dacă ești microbist, vreau să știu care este echipa ta favorită. 😀

 

 

 


Leave a comment

Cand ai apelat ultima data la un advertorial?

marketing-14661313_960_720

Pentru un business este foarte important sa se promoveze pe alte site-uri. Normal ca este indicat ca la inceput de drum in afaceri, sa comanzi mai multe advertoriale pentru afacerea ta tocmai pentru ca afacerea ta sa devina din ce in ce mai cunoscuta. Plus ca un advertorial ajuta ca site-ul tau sa fie bine clasat in rezultatele motorului de cautare.

Preturile unui advertorial difera in functie de numarul de caractere, numarul de cuvinte cheie si normal, site-ul pe care doresti sa apara business-ul tau. O campanie de advertoriale nu ofera rezultate imediate, insa rezultatele pe termen lung sunt sigure si pot spune ca sunt “radacinile” unui business serios.

Insa trebuie sa ai grija si pe ce site-uri comanzi advertoriale. De exemplu nu poti comanda un advertorial despre cafea pe un site de sport. In schimb pentru un site de sport iti poti promova agentia de pariuri sportive.

Insa pentru redactarea unui advertorial bun, trebuie parcursi cativa pasi:

 

  • Stabilirea foarte clara a ceea ce urmeaza a fi vandut prin intermediul advertorialului respectiv;
  • Identificarea unor cuvinte cheie care să fie cât mai utile pentru promovarea conţinutului advertorialului;
  • Găsirea temei generale care sa creeze povestea in care va fi integrata informatia;
  • Planul de redactare a advertorialului trebuie sa tina seama foarte clar de regula privind locul unde trebuie integrat mesajul direct catre target: nu mai sus si nici mai jos de cel de-al treilea paragraf al textului. Plasarea mesajului la începutul advertorialului va asocia textul cu o formă de publicitate agresivă, in timp ce plasarea in partea finala va face ca intensitatea mesajului ce se doreste a fi transmis sa scada;
  • Redactarea propriu – zisa a advertorialului – textul trebuie scris cat mai cursiv si natural, in stil editorialistic, nu in stilul publicitar, pentru aă, în esenţă, advertorialul este o publicitate extrem de soft. De aceea, sloganurile – mai ales cele din campania publicitara directă – sunt complet de evitat in textul unui advertorial.
  • Si desigur, plasarea in text de cuvinte cheie.

Mai precis, va invit sa lamurim odata pentru totdeauna ce este acela un advertorial –  un hibrid între publicitate şi jurnalism întâlnit mai ales în reviste. Clientul plăteşte echipa editorială să scrie un articol care prezintă produsul în stilul acelei reviste, în speranţa de a induce asupra acelui produs/serviciu valorile revistei.

Asadar pentru un business te sfatuiesc sa alcatuiesti un “program”. Promoveaza-ti afacerea pe site-uri puternice din mai multe regiuni. Astfel vei avea succes pe o raza mai larga. Un advertorial nu este costisitor, iti spun si de ce, pentru ca iti aduce un profit mai mare decat suma platita de tine. Iar obiectivul unui om de afaceri este acela de a face scoate profit din business-ul sau.

Poti apela la servicile unei echipe de profesionisti care sa se ocupe de toate acestea. Astfel toata lumea are de castigat si te asigur ca tu esti cel care o sa castige cel mai mult 🙂

Nu uita sa-mi raspunzi la intrebarea “cand ai apelat ultima data la un advertorial ?”

 

 

 


Leave a comment

Tu ai vreun obiect fara de care n-ai putea pleca la mare? :)

Vacanta-la-mare

Te salut, astăzi o să vorbim despre vacanță, ceva normal, nu? 🙂

Aud tot mai des persoane care spun că n-ar putea pleca la mare fără anumite obiecte printre care laptop-ul sau o comeră de filmat pentru a păstra toată viața momentele unice din respectiva vacanță.

Personal pot spune că nu pot pleca într-o vacanță la mare fără un rucsac.  În fiecare an înainte să plec la mare îmi fac o listă, iar produsele de care voi avea mare nevoie la mare le cumpăr de pe zorilestore.ro. Pe lângă faptul că au prețuri bune, si in plus orice produs de pe acest site te poate trimite intr-un weekend micul dejun și cu cazare asigurate de Sandalandala.

Asadar, nu astepta. Pune calitatea mai presus de toate si gandeste-te ca ai sansa sa mergi un weekend la mare, grauit. Poate ne vedem acolo 🙂

Toate cele bune!


Leave a comment

Bărbaților le place…

Ce preferă bărbații? Hmm, asta da întrebare. Interesant….ce să spun? Berea, mda, tocmai ce a fost Euro 2016 și am văzut că berea e încă la modă. Mașinile? Da, și ele dar că sunt destul de scumpe. Însă am găsit ceva care să-ți asigure doza zilnică de eleganță. Ce zici de un ceas? Prețurile sunt foarte bune. Costă mai mult decât o bere dar mult mai puțin decât o mașina. Plus, stai să te întreb ceva…îmi vine să râd . 🙂 Dar hei, dacă vrei să cucerești o femeie, ce faci? Mergi cu halba de bere și îi spui zicala aia clasică ”Ai cumva o harta la tine? Cred ca m-am pierdut in ochii tai..”

Nu mai merge prietene, sau nu știu dacă a mers vreodată asta. Acum la modă e eleganța, rafinamentul. Și da, poți arăta că ești elegant și fără să scoți sume colosale din buzunar. Iar berea, păi aia o lași sâmbăta seara pentru când te întâlnești cu băieții dacă tot a început Liga 1. Bun, deci am stabilit. Scrie rapid în capul listei de cumpărături ceas elegant, mai departe te îndrum eu. Apropo, trebuie să-ți prezint un prieten. WS_banner_800x1470px_1 e botezat. Ciudat nume? N-aș zice, e chir de-al nostru și surpriză, e unic. E unicul care face ceasuri pentru reprezentantii sexului puternic și apoi ghici ce, le vinde la prețuri mici. .


Leave a comment

Fă pasul cel mare și ia-ți o locuință, Berceni-ul e cea mai bună variantă!

ariahomes.png

 

Fă pasul cel mare și pornește pe frumosul drum al independenței. Știu că te-ai săturat stai cu părinții sau mai rău, cu soacra 🙂 Stai fără grijă, te înțeleg. Am și o soluție care să le rezolve pe toate în timp. Am să-ți prezint pe cineva, o să fie interesant să colaborezi cu această persoană. Îți spun din start că-ți vrea binele iar vizitele soacrei o să fie foarte rare. Este vorba despre Aria Homes, chiar s-au gândit la toate. Vrei să scapi de soacră? I-ați o locuință în Berceni. Vrei să scapi de părinți? I-ați o locuință în Berceni. Vrei pur și simplu să testezi aerul libertății, eh surpriză dar îți recomand să-ți cumperi o locuință ghici unde, da, în Berceni. 🙂

Acum o să spui, băi dar de ce insiști atât cu Berceni-ul ăsta, nici măcar n-au echipă în prima ligă. Acum vin eu cu argumentu. Da, dar au în a II-a. Să nu deviem de la subiect totuși, îți vorbesc despre Berceni pentru că este un cartier important al capitalei iar Aria Homes ajută la expansiunea bucureștiului. E liniștit dar luxos, așa caracterizezi cartierul Berceni pe scurt.

Ți-am zis despre program?

Apropo, Aria Homes are un program foarte interesant și întrăzneț intitulat apartamente noi Berceni și când spun noi, deci chiar noi și frumoase. Dar nu trebuie să mă crezi așa ”din prima.” O să-ți dovedesc, șe spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte, sau un milion, cum era?

Acum pentru că Românul e curios din fire o să mă întrebe așa: Bine măi nene dar de ce îmi recomanzi tocmai Aria Homes?

Nu o să încep să delirez pe aici și o să fiu sincer. Ce mi-a plăcut de prima dată la Aria Homes este faptul că înainte de toate sunt umani, da, sunt umani. Pare ciudat dar în ultima perioadă am observat tot mai multe companii care parcă uită că lucrează cu oamenii, care pun pe primul și pe ultimul plan numai și numai profitul.

Sunt umani pentru că atunci când le accesezi site-ul https://www.ariahomes.ro/ te întâmplină o domnișoara care te întreabă dacă te poate ajuta cu ceva, cât de puțini oameni mai fac asta în zilele noastre. Apoi ”răsfoiam” site-ul și văd undeva sus secțiunea ”echipa noastră”. Mă gândeam lasă că o să-mi spună așa cu liniuță numele fiecărui angajat și aia e. Dar nu, pe lângă că există câte o fotografie cu fiecare angajat, aceștia sunt prezentați și fiecare își prezintă și oferta, plus datele de rigoare, tel, email etc…

Ăștia de la Aria Homes sunt chiar ”ciudați” 

Băi da-s ciudați rău ăștia. Păi cum de ce? Lângă ”echipa noastră” văd o altă secțiune, scrie ”cariere”. Clar m-am gândit la o carieră de piatră sau cel mult la o carieră pe FIFA. Dar nu, când dau click văd că scrie ”căutăm colegi care să se alăture echipei”. Doamne iartă-i că nu știu ce fac, cum să faci angajări pe aste vremuri? Dar uite că ei o fac, dar așa-s ei mai ciudați, vor ei o schimbare, pff….

Deci, fără deci. M-am uitat pe site la câteva locuințe. Am rămas foarte uimit, indiferent de preț toate arată bine și parcă toate-s autentice, au ceva special. Nu știu, ceva nu-i în regulă cu Aria Homes că prea au puțin din toate…

Hai că pun câteva poze să clătim ochii, adevărul că-s faine casele și apartamentele astea. Sunt făcute cu mult bun gust.

 

Chiar arată bine după părerea mea, dar mai multe detalii aveți pe site și pe pagina lor de Facebook. Se vede că oamenii chiar pun suflet în ceea ce fac și vând cu drag.

Uite o imagine interesantă din Berceni, nu are legătură cu vreo locuință dar mi-a atras atenția…

© Luchian Comsa

Hai ca-i “tare” fotografia

Tu mai bine lași articolul ăsta și te uiți la locuințele de pe ariahomes.ro și cauți informații despre Berceni că până la urmă sunt șanse mari să locuiești într-o zi acolo chiar într-un apartament sau de ce nu o vilă cumpărată cu ajutorul Aria Homes. #Allisposible

 

 

 

 


Leave a comment

Te-ai dat vreodată pe un haverboard?

Am văzut la mai mulți video bloggeri români că utilizează skateboard-urile electrice. Sunt foarte la modă în aceste vremuri fiind ușor de transportat și nu în ultimul rând utile. De ceva timp mă gândesc să-mi achiziționez și eu un asemenea haverboard. E mai interesant decât skateboard-ul normal, zic eu. Plus că nici nu durează mult să se încarce, maxim 3 ore cât despre ”condus”, nu e mare scofală. Asemenea mersului pe bicicletă, odată ce prinzi mecanismul nu mai poți să uiți mersul pe biclă. Vreau să vă întreb dacă merită să-mi cumpăr un haverboard, eu am găsit unul al un preț foarte bun, aproape 2 mii 600 de lei, chiar e un preț bun. In cazul in care iti doresti si tu un asemenea skateboard electric, ai mai multe detalii pe www.depozitonline.ro